Am petrecut 10 zile în Marea Britanie. O fericită combinaţie de afaceri şi turism. Acest articol ar putea avea numele de „Impresii de călătorie”. Doar că ele sunt comentate dintr-o perspectivă de specialitate. Şi anume: inter-relaţionarea. De ce la ei oamenii interacţionează altfel?

Îmi aduc aminte că, cea mai puternică impresie din facultate mi-a rămas de la cursul de sociologie (deghizat sub denumirea de socialism ştiinţific, la acea vreme) – deşi facultatea era tehnică -, atunci când la aplicaţia practică, profesorul ne ducea la cinema şi ne comenta la cască, din punct de vedere sociologic filme ca „Becket”, „Leul în Iarnă”, „Krammer contra Krammer” sau „Moscova nu Crede în Lacrimi”. Acelaşi lucru voi face în legătură cu ceea ce am văzut acolo. Uneori, micile amănunte, comentate, ne ajută să înţelegem lucrurile la scară socială.

În esenţă totul pleacă de la sistem. Modul de organizare socială determină comportamentele indivizilor. Asta este părerea mea personală. Şi este concluzia pe care am tras-o din eterna dilemă: Ce a fost mai întâi, oul sau găina? Poate că totuşi, comportamentul social al fiecărui individ în parte, determină organizarea sistemului. Asta este ceea ce fiecare occidental îţi va spune. Şi este destul de normal, pentru că au trecut multe generaţii de când şi la ei era altfel. Memoria lor colectivă nu mai reţine situaţia de atunci. La noi, în 1945 când au venit comuniştii în România, nici nu se punea problema unui suport popular. Dimpotrivă, probabil 99% din populaţie era împotriva lor. Însă, comportamentul individual la nivel social, corect la acea vreme, nu a contat nici cât negru sub unghie.

Un nou sistem nu se poate construi fără educarea comportamentelor. Iar Marea Britanie, deşi este o societate veche de mii de ani – sau poate că tocmai de aceea – nu lasă, nici măcar acum, nimic la voia întâmplării. Deşi oamenii sunt deosebit de politicoşi şi bine educaţi – este incredibil nivelul de educaţie socială a celor de la baza societăţii: portari, măturători, muncitori necalificaţi etc. – autorităţile publice locale sau centrale nu consideră acest lucru de la sine înţeles. Totul este organizat până în cele mai mici amănunte. Străzile sunt perfect marcate, bicicliştii ştiu exact pe unde să meargă, iar pietonii au şi ei marcajele lor. Plimbându-mă prin oraşele engleze sau scoţiene, îmi imaginam o activitate organizatorică similară, a oricărei autorităţi balcanice însoţită de reacţia temperamentală a cetăţeanului aferent: „Lasă-mă dom’le că am înţeles, ce-mi spui de şapte ori”. Şi face tot cum vrea. Diferenţa este că la ei preocuparea permanentă a individului este cum să respecte organizarea sistemului, la noi preocuparea este cum să nu o facă.

Comunicarea impresionează. Atunci când un britanic vorbeşte cu tine ştie să o facă. Nu neapărat prin ceea ce spune, că s-ar putea să nu aibă habar despre subiectul pe care i-l propui. Ci prin modul în care o face. Îţi dă importanţă. Te face să te simţi o persoană deosebită, chiar dacă nu ştie cine eşti. Şi asta se întâmplă şi doar dacă îl întrebi pe stradă cât este ceasul. Iar dacă trebuie să îţi dea un răspuns care ştie că nu îţi va conveni, se va strădui să găsească o variantă care să te deranjeze cât mai puţin. Acolo pare că în vocabular nu există cuvântul NO (nu). Este celebră povestea de la Institutul Directorilor, un club de afaceri unde în secolul trecut femeile nu erau admise. La începutul secolului trecut, nevestele membrilor au fost acceptate. După un timp, unul din membrii a întrebat portarul (din nou portarul) dacă poate veni cu amanta. Răspunsul politicos al acestuia a intrat în istorie: „Sigur că da Domnule, atâta timp cât amanta dumneavoastră este soţia oricăruia din ceilalţi membrii!!”

Organizarea socială şi comunicarea sunt factorii determinanţi ai calităţii relaţiilor membrilor în interiorul unei societăţi. Prin societate putem să înţelegem o comunitate, o organizaţie o firmă sau un club. În Marea Britanie, cei doi factori sunt impecabili. Mi se pare greşit să vorbim la nesfârşit despre mentalităţi şi diferenţe culturale. Cum că ele ar fi determinante. Şi de aceea la ei se poate şi la noi nu!? Da, dar diferenţele acestea întotdeauna vor exista. Problema este, cum să adaptăm ceea ce găsim pozitiv acolo, la realităţile noastre. De acord că, după 50 de ani de dictatură societatea românească are dificultăţi de a se organiza prin ea însăşi. Dar va învăţa! Şi cu timpul, ne vom educa să ştim să şi comunicăm între noi. Nu pentru că aşa este politicos, nu pentru că la un moment dat avem nişte interese strict personale, ci pentru că vom căpăta conştiinţa faptului că, dacă le este bine celor din jurul nostru, ne va fi bine şi nouă!!!